Vreti sa stiti mai multe despre negocierea colectiva in intreprinderile mici si mijlocii si legislatia privind dialogul social? Inspectoratul Teritorial de Munca Timis va informeaza

Inspectoratul Teritorial de Munca Timis, împreună cu Inspecţia Muncii, desfasoara, in perioada 01.02.2024-29.02.2024, respectiv 01.02.2024-31.12.2024, campania naţională de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici şi mijlocii, precum și campania națională de informare și conștientizare a prevederilor Legii nr.367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare. Prin cele două campanii se va promova negocierea colectivă în întreprinderile mici și mijlocii, având în vedere beneficiile negocierii colective atât pentru angajator cât și pentru angajat. Totodată se urmărește și conștientizarea angajatorilor și ai angajaților cu privire la prevederile Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care a suferit deja modificări, cu accent pe promovarea drepturilor individuale și colective ale angajaților și angajatorilor. De mentionat ca, potrivit legislatiei in vigoare, negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităţilor care au cel puţin 10 angajaţi. Initiativa negocierii colective aparține oricăruia dintre partenerii sociali. În cazul în care într-o unitate nu există un contract colectiv de muncă, angajatorul sau orice altă parte îndreptățită să participle la negocierea colectivă poate iniția negocierea contractului colectiv de muncă în orice moment. Negocierea colectivă are în vedere toate formele de negociere care au loc între angajator și sindicat sau reprezentanții alesi ai lucrătorilor după caz care urmăresc reglementarea relațiilor de muncă dintre cele două părți, stabilirea condițiilor de muncă, precum și orice alte acorduri în probleme de interes comun.

Încheierea unui contract colectiv de muncă aduce avantaje ambelor părți: drepturi salariale superioare, condiții mai bune de muncă, protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, participarea la procesele decizionale, pentru salariați, respectiv un climat de muncă favorabil performanței, productivitate, eficacitate și loialitate a personalului îmbunătățite, soluționarea timpurie a litigiilor, pentru angajatori. Încheierea contractului colectiv de muncă are ca scop promovarea unor relații de muncă echitabile care să asigure securitatea socială a salariaților, care poate să prevină și să limiteze conflictele de muncă.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș va organiza și întâlniri cu reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii, din toate domeniile de activitate, precum și cu reprezentanți ai  organizațiilor  patronale și sindicale. Prima întâlnire din acest an este programată în data de 22 februarie 2024, de la ora 11, la Sala Europa CRAFT din cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, situată pe bd. Eroilor de la Tisa nr. 22,  participarea fiind gratuită. Cei interesati vor putea pune intrebari specilialistilor din cadrul ITM Timis.  

Lasă un comentariu